Astăzi la Ialoveni a avut loc Cupa Deschisă WAK-1F cu sprijinul primarului orașului, Serghei Armașu.

Astăzi la Ialoveni a avut loc Cupa Deschisă WAK-1F cu sprijinul primarului orașului, Serghei Armașu.

 

La turneu au participat peste 100 de participanți. Categoriile de vârstă participante au fost copii și juniori. De asemenea au participat și invitații din Romania, de la celebrul club din Iași, Scorpions, ai căror luptători, împreuna cu antrenorul lor, Constantin Mihai, și-au demonstrat măiestria în ring.

Acest turneu, în timp, a devenit mult așteptat de toți tinerii sportivi.

 

„La acest campionat am adunat peste 100 de sportivi. În Ialoveni s-a organizat al doilea an consecutiv acest campionat, iar anul acesta numărul sportivilor s-a dublat. Ne-am propus să organizăm mai multe campionate în toată republica, vom fi foarte activi. Ținem să mulțumim președintelui federației WAK-1F, Octavian Orheianu, pentru că a adunat toți sportivii și antrenorii la acest eveniment, domnului Dorin Damir, care mereu se implică și ne ajută la toate campionatele”, a punctat co-organizatorul evenimentului și directorul Lion Club Ialoveni, Cristian Drobot.

 

„Pentru noi este important să promovăm acest mod de viață sănătos în rândul copiilor. De aceea vom susține toate sporturile care se promovează în localitatea noastră, Ialoveni”, a notat primarul orașului Ialoveni, Sergiu Armașu.

 

„Mulțumesc foarte mult de invitație, deja sunt pentru a doua oară la Ialoveni. Acesta este Robert, cel mai micuț luptător al nostru, 6 ani, a reușit să câștige două meciuri și are locul întâi. Urmează vacanța de vară”, a declarat Mihai Constantin, directorul clubului românesc SCORPION, din Iași.

 

Mai multe în reportajul video.